(X)
Nimic din ceea ce sunt sau fac nu pare să fie suficient; pentru...nimeni...
Tot corpul mă doare; simt cum toți mușchii mi s-au contractat și tremur. Dar cui îi pasă...? Cui îi pasă dacă plâng ori râd? Cui îi pasă de trăiesc ori mor? Cui îi pasă ce gândesc, ce simt, ce vreau, ce iubesc sau pe cine?! Cui îi pasă dacă urăsc?! Cui îi pasă de cuvinte...?
Pastila aia albă trebuia să mă facă să mă simt mai bine... Dar am luat una? Sau mai multe?
Nu-mi mai pot controla picioarele; capul mă doare îngrozitor...negru...
23:03... Atingerea gresiei reci m-a trezit din visare...călătoream... Mă ridic. Nimic nu-mi pare la locul lui; mă așez în pat, pun capul pe pernă; ce durere... Ceva-mi înjunghie stomacul de parcă ar vrea să mi-l împartă-n mii și mii de bucățele...
*
Am plâns din nou. Și fără rost...și m-am ascuns în valurile de bumbac lila; iarăși m-am întors să nu-mi vezi ochii-nlăcrimați. Căci ai fi râs, ori doar ai fi plecat, ca până acum; n-ai mai fi scos o vorbă, ori m-ai fi alungat... Și încă mi-este dor...de primul tău sărut...de prima-mbrățișare, de ochii tăi atat de blânzi; de ultima țigară... Cum poți fi înger și demon în același timp? Și cît pot...cât pot să mă urăsc...