(II)
A mai trecut o zi; e ora 15:10, soarele e incă pe cerul de-un albastru incredibil de frumos și parcă tind să cred că e tot ce mi-a mai rămas. Mi-am aprins o țigară și fredonez în gândul meu „Behind blue eyes”-The Who. Billy, laptopul meu, a început să urle: „Urban violeeeent...”-Travka; nimic nu mai contează acum. Mă scufund în apele tulburi ale versurilor. Îmi amintesc acea noapte...9 noiembrie-noapte în care m-am născut și am murit. M-am îndrăgostit, am zâmbit și am iubit; acum trebuie să uit; fiecare sărut, fiecare mângâiere, acei ochi...acel surâs...acel nume... Nu știu dacă voi uita toate astea, însă nu voi uita niciodata cum a cântat numai pentru mine Satriani-„Allways with me, allways with you”. O iubire pentru numai cateva ceasuri, în 3 zile consecutive - o iubire perfectă!. Tind mereu să pun punct după semnul exclamării; nu mă mai întreb de ce fac asta, pentru că nu voi găsi răspunsul.
*
Dupa 20 de ani m-am mutat de la bloc în casa bunicii și parcă trăiesc pe șantier, totul luat de la zero, renovat: o nouă casă - o nouă viață; oare? Am lăsat îngropate multe amintiri în acel apartament cu 3 camere, în acel cartier. Pe scara acelui bloc am simțit pentru prima dată căldura buzelor unui băiat, ce-i drept, aveam doar 5 sau 6 ani. Acolo am învățat să cred și tot acolo mi-am pierdut credința. Am învățat ce înseamnă moartea și am învățat să iert. Și, la un moment dat, am realizat că am amintiri impregnate în minte încă de când aveam 8 luni - am confirmarea mamei.
Încă nu știu de ce stau și scriu toate astea. Jurnalul vieții mele, într-o serie de cuvinte banale. Îmi place să scriu, deși nu am nici strop de talent pentru a face asta.
*
Mi-am sărbătorit ziua de naștere în fiecare an, până în '99. Într-una din primele zile ale noului an, tatăl meu e chemat la secția de poliție. Fratele meu vitreg murise în închisoare. Făcând o paranteza: tatăl meu mai fusese căsătorit cu o unguroaică, cu care a avut 2 copii și anume Luminița și Valentin. Luminița, pe care nu mi-o pot asuma ca soră, pentru că niciodată nu am avut aceeași perspectivă asupra „mediului înconjurator”, nu am fost niciodată pe aceeași lungime de undă, această cunoștință cu care îmi împart tatăl, duce o viață cât se poate de banală; divorțată de 2 ori, căsătorită pentru o a 3-a oară, are 3 copii și este în zodia racului. Are un soț care o controlează permanent, nu are un loc de muncă, însă mai are în grija încă 5 copii ai soțului. Vali, în schimb, a fost copilul rebel, teribilismul în persoană și spaima cartierului. A sfârțit prin a intra la închisoare pentru furt, apoi, eliberat. După numai cateva  zile de „escapadă” ajunge acasă, îi cere scuze mamei mele, acum căsătorită cu tatăl nostru (câțiva ani în urmă, fosta soție murise de „inima rea”, cum zburau vorbele prin „sat” - infarct!), îi spune că va pleca, pentru a nu-i mai face neplăceri. Oare își făcuse prieteni acolo, pe tărâmul necunoscut multora dintre noi? Cu siguranță nu! De Sf. Ion, în '99, a fost înmormântat; vârsta? 27 de ani!