(III)
Ce înseamnă „niciodată” pentru voi?
Până și nimicul e relativ...
Încerc să-mi dau seama ce înseamnă toate astea pentru mine, chiar mă străduiesc să văd dincolo de ce se scrie prin cărți sau pe internet. Cum spunea profa mea de filosofie din liceu, tot ce spui, nu poate fi în totalitate obiectiv, când ne referim la o analiză ce se cere a fi așa. În tot ce spui, se reflectă trăirile tale, sentimentele tale...tu!. Chiar și în cea mai mică cantitate existentă. Și vă rog să-mi iertați cacofonia, însă acum nu am gasit un cuvânt în vocabularul meu și așa mult prea îngust, să înlocuiască acea „mică” sau acea „cantitate”.
*
Sunt zguduită de un maxi-taxi, ce mă duce undeva unde, poate, nu ar fi trebuit să ajung. Uneori nu-mi pot explica de ce fac ceva anume; către ce alerg cu atata ardoare.
Am ajuns la destinație, însă de aici nu știu ce să mai fac. Aș vrea să văd pe cineva, dar nu am curajul să-i spun asta... Ce aștept? Ca mâna destinului să mă aducă în fața acestui om? Sigur nu va fi așa, dar...merg...încotro? N-am nici cea mai vagă idee!.
*
Încep să-mi pun la îndoială sănătatea mintală. Încet, încet, îmi dau seama că nu mai găsesc răspunsuri pentru faptele mele... Aud o broască!. Văd lumânări înșirate pe bordura trotuarului. Le voi aprinde, chiar de nu știu de ce fac asta sau pentru cine, chiar de nu știu dacă ajuntă sau dacă are vreun rost... O pisică își încearcă norocul cu lăbuțele; sper să nu alunece, să nu cadă, să nu se înece...
Când aveam vreo 7 ani, lacul ăsta mă fascina; acum nu mai e la fel, dar nici eu nu mai sunt la fel. Iertați-mi destăinuirile, dar în biserica din fața mea nu au loc; nu mai am credință; doar șinele de cale ferată par să-mi fie aliate.
Aștept ca, acel ceva, numit destin, să-mi pună în față un drum...dacă e acesta, nu-mi place. E pustiit, nu are vlagă. Nu are decât un strop de lumină portocalie de la felinarele singurătății. Un dric, stă mândru într-o parcare, așteptându-și următorul client, iar eu, încep să mă simt sufocată de lumea absentă. Rătăcesc pe trotuarele largi ale orașului în care m-am născut, aberez mult și mama mă vrea acasă...fumez și mai mult și mă îndrept spre locul în care voi găsi trenul ce mă va duce spre casă... În curând voi trece pe lângă un loc drag mie. Îmi iau o cafea de la non-stop. Apoi...o să aștept... Realizez cât este ceasul, 23:17 - alerg... În 12 minute voi fi deja departe, mult prea departe de tine, de ei, de lume...și chiar de mine.