e.m.i.l.-noi doi impreuna separat

                                                                          (XI)
Crăciun...încep să urăsc chiar și cuvântul în sine. Clopotele Iadului îmi vibrează până-n călcâie. Oameni beți îmi strigă soarta cumplită. Teama mă lasă fără suflare. Mâna de pe umăru-mi stâng îmi propune idei terifiante. Îngheț. Siguranța de mai devreme e spulberată de individul ce-mi vrea „binele”. Trupul mi-e înșfăcat de mâini murdare și dorințe perverse. Mi-au paralizat toți neuronii!. Dar replica vărsată peste obrajii-mi goi și amenințările, mă trezesc...
Alerg ca și când în spatele meu ar fi abisul necruțător al demonilor îmbrăcați în haine de lut. Acasă... Parcă au trecut săptămâni... Tremur și mi-e frică!. Până și ferestrele mă-nspăimântă!. O strâng pe Soni în brațe și lacrimile-mi calde mă cuprind și-mi iartă-nfiorarea...

Jax & Tara (Sons of Anarchy) | In My Veins

                                                                               (X)
Nimic din ceea ce sunt sau fac nu pare să fie suficient; pentru...nimeni...
Tot corpul mă doare; simt cum toți mușchii mi s-au contractat și tremur. Dar cui îi pasă...? Cui îi pasă dacă plâng ori râd? Cui îi pasă de trăiesc ori mor? Cui îi pasă ce gândesc, ce simt, ce vreau, ce iubesc sau pe cine?! Cui îi pasă dacă urăsc?! Cui îi pasă de cuvinte...?
Pastila aia albă trebuia să mă facă să mă simt mai bine... Dar am luat una? Sau mai multe?
Nu-mi mai pot controla picioarele; capul mă doare îngrozitor...negru...
23:03... Atingerea gresiei reci m-a trezit din visare...călătoream... Mă ridic. Nimic nu-mi pare la locul lui; mă așez în pat, pun capul pe pernă; ce durere... Ceva-mi înjunghie stomacul de parcă ar vrea să mi-l împartă-n mii și mii de bucățele...
*
Am plâns din nou. Și fără rost...și m-am ascuns în valurile de bumbac lila; iarăși m-am întors să nu-mi vezi ochii-nlăcrimați. Căci ai fi râs, ori doar ai fi plecat, ca până acum; n-ai mai fi scos o vorbă, ori m-ai fi alungat... Și încă mi-este dor...de primul tău sărut...de prima-mbrățișare, de ochii tăi atat de blânzi; de ultima țigară... Cum poți fi înger și demon în același timp? Și cît pot...cât pot să mă urăsc...

Porcupine Tree - Sentimental

                                                                                (IX)
9/12/2010. Mi-e rău... Am răcit și mi-e scârbă de lume!. Îmi verific contul de facebook - plictiseală... Ascult Staind - „Home”.
Mi-am făcut o cafea, dar am rămas fără țigări...urât. Pisica e-n călduri și-mi vine s-o spânzur de lustră!. Aș vrea să plec...departe. Sau să dorm și să uit de tot. Am pierdut atat de multe, încât nici eu nu-mi mai aparțin.
Mă așez pe marginea căzii, deschid robinetul și las apa să curgă. Arunc cristale de sare, cu miros de pin, în apa fierbinte. Închid ochii și încerc să uit. Cum să uit, când în capul meu parcă, se dă bătălia finală pentru independența sufletului...?! Sufletul meu nu vrea să fie independent. Pentru că este incomplet... Aburul cald mă mai liniștește. Îmi privesc trupul gol cum se lasă cucerit de elixirul ușor sărat; respir greu; aș mânca o boabă de strugure...dar, dacă aș mânca, oare i-aș simți cu adevarat gustul? Nu știu... Aș vrea să pot alerga din nou; aș vrea ca ochii mei să vadă iarăși sclipirea din ochii lui; unui „lui”. Oare se mai pot struni în mine sentimente blânde?
*
11/12/2010. Porcupine Tree - „Sentimental”...
Cine e omul ce stă înghesuit în colțul camerei, de parcă ar vrea să fie una cu nisipul rece...? E aici de atâta timp, dar...nu-l mai (re)cunosc. În fiecare zi, iese din casă cu bocancii invers puși; șireturile-i sunt legate de mănuși; cămașa de forță îl impiedică să lupte. Cine ești omule? Și de ce ai ajuns așa? De ce te prezinți întregii lumi cu numele meu?? Mi-e rușine...nu așa sunt eu! Trup gol și minte bulversată, trezește-mi calmul și fă-mi cadou o altă realitate.

Your Arms Feel Like Home

There's a life inside of me that I can feel again

It's the only thing that takes me where I've never been

I don't care if I lost everything that I have known

It don't matter where I lay my head tonight

Your arms feel like home

Feel like home...