Cenusa...

Primesc prin geamul spart o rază de lumină,
De soare cald, pe cărți din praf de stele viu
Ascult o calmă simfonie, redată de-o străină
Lume, de-un albastru-gri parcă neviu.

Simt urelete de ploaie,
Simt nori căzând, șiroaie
Vineții și case vii-nevii...
Nici negrul nu mai e,
Acum e gri.

Și flori de gheață se sparg de stropii de cenușă.
Nici fum, nici păsări Phoenix, doar cenușă.
Nici lemn uscat și nici țigară, ci doar cenușă.
Până și sufletul îmi cere, în abisul Haosului să arunc...
Cenușă...

Strigăt, lacrimă, visare.
Leagăn rupt, oftare.
Vis pierdut, iertare.
Gară, tren, uitare...