Alunec...

Alunec și mă înec în umbra amintirii tale,
Aud și acum ecoul surd al pielii tale,
Am visuri de ceață și gânduri legate de zale,
Atingeri, mâini calde, apus de uitare.
  Nu am nici visuri, nici gânduri prea limpezi,
  Nu am nici zâmbet, nici porți azi deschise
Nu vreau iar să cad în apele tulburi,
Nu vreau iar s-adorm răpusă de rânduri
De versuri nescrise, de brațele triste.
  Imaginea seacă din ochii de sticlă, m-aruncă în râpă
  Și-mi lasă iar trupul să plângă.
Zgomote, acorduri sparte,
Iluzii și raze de soare furate.
Buze cusute cu șoapte din noapte,
Mângâierile tale, absente...moarte...
  Nu vreau iar să fiu doar visul uitat,
  Nu vreau iar să port un gând necurat.
De ce nu poți să fii iarăși tu?
De ce să îmi spui mereu ,,nu”?
De ce să nu fim din nou un cuvânt?
De ce acel ,,noi” nu-ți mai e-n gând?